Frame Relay

Frame Relay, scris deasemenea şi frame-relay, citit aproximativ 'freim ri-'lei, este o tehnică eficientă de transmisie a datelor folosită pentru a trimite informaţie digitală în mod rapid şi ieftin de la una sau mai multe destinaţii la unul sau mai multe puncte finale. Este implementată în mod obişnuit pentru voce şi date drept o tehnică de încapsulare şi este folosită între reţele locale (LAN) peste o reţea întinsă (WAN). Fiecare utilizator primeşte o linie privată (sau linie închiriată) către un nod Frame Relay. Reţeaua Frame Relay se ocupă de transmisia datelor pe o cale care se schimbă în mod frecvent şi care este transparentă (=invizibilă) pentru utilizatorii finali.

Începând cu 2005, tehnica Frame Relay este înlocuită treptat cu ATM şi protocoale native bazate pe IP. Odată cu apariţia reţelelor private virtuale (VPN) şi a altor servicii private de bandă largă (broadband) cum ar fi modemul de cablu şi DSL, protocolul Frame Relay se apropie de sfârştiul vieţii.

Originile X.25

Frame Relay a început ca o versiune limitată a protocolului X.25, eliberându-se de povara reprezentată de corecţia de erori asociată de obicei cu X.25. Când s-a detectat o eroare pachetul este pur şi simplu ignorat. Frame Relay se foloseşte de conceptul "acces împărţit" (eng. shared-access) şi se bazează pe o tehnică numită best-effort, prin care corecţia erorilor este practic inexistentă şi transmisia sigură a datelor este negarantată. Este un standard industrial de încapsulare utilizând soliditatea tehnologiei de comutare a pachetelor şi este capabil să servească mai multe circuite virtuale şi protocoale între dispozitivele conectate, cum sunt două routere.

Circuite virtuale

Ca un protocol WAN, Frame Relay este implementat de obicei la nivelul 2 (nivelul legăturii de date) al modelului OSI. Există două tipuri de circuite: circuite permanente virtuale (PVC) care se folosesc pentru a forma legături punct-la-punct logice mapate peste o reţea fizică, şi circuite virtuale comutate (SVC) care sunt asemănătoare cu conceptele de comutare a circuitelor din reţeaua publică de telefonie. Cu toate că există SVC-uri şi sunt parte integrantă a specificaţiilor Frame Relay, ele sunt foarte rar implementate în scenarii din viaţa reală. SVC-urile sunt foarte des considerate drept mai greu de configurat şi folosit şi sunt în general ocolite fără o justificare adecvată.

Setul de protocoale Frame Relay

Protocoalele nivelului de semnalizare îndeplinesc funcţia de setare a conexiunii virtuale, iar protocoalele nivelului de date transmit datele pe conexiunea virtuală deja creată.

La nivelul de canal al reţelelor FR se află protocolul LAP-F, denumit în recomandările ITU-T prin abrevierea Q.922. Există două versiuni a acestui protocol:

• LAP-F core – aflat în toate reţelele Frame Relay. Asigură mijloace necesare pentru a construi o reţea Frame Relay. Însă, în cazul dat reţeaua va oferi numai servicii prin canale virtuale permanente PVC;
• LAP-F control – asigură restaurarea cadrelor, necesar în cazul asigurării serviciilor Frame Switching.

Ambele protocoale se atribuie la protocoalele nivelului legătură de date, asigurând transmiterea datelor între două comutatoare. La nivelul fizic, reţeaua FR poate folosi liniile de legătură ale tehnologiilor PDH/SDH sau ISDN. Nivelul de semnalizare îndeplineşte funcţia de setare a canalelor comutate SVC. Comutatoarele reţelei trebuie să fie asigurate cu două protocoale de control: la nivelul legătură de date – LAP-D (Q.921) şi la nivelul reţea – Q.933. Protocolul LAP-D în reţelele FR asigură transmiterea sigură a cadrelor de semnalizare între comutatoarele vecine. Protocolul Q.933 foloseşte adresele nodurilor terminale, între care este setat canalul virtual. Aceste adrese , de obicei sunt date în formatul adreselor de telefon corespunzătoare standardului E.164, adresa este formată din 15 cifre zecimale. La adresă se mai adaugă sub-adresă de 40 cifre, care numerotează dispozitivele terminale ale abonatului, dacă ele sunt mai multe. Este de menţionat faptul că, după crearea legăturii, datele se transmit numai cu protocolul nivelului de legătură. Protocoalele de completare automată a tabelelor de marşrutizare a tehnologiei Fame Relay nu sunt specificate, astfel aceasta poate fi efectuată manual sau prin protocolul firmei producătoare de dispozitivele corespunzătoare. Prin canalele virtuale FR pot fi transmise datele diferitor protocoale. Specificaţiile RFC 1490 determină metoda încapsulării în cadre Frame Relay a pachetelor protocoalelor de reţea, aşa ca IP, IPX, Ethernet, SNA (Systems Network Architecture).

Interfaţa de Management Local (eng. Local Management Interface - LMI)

Propunerile iniţiale pentru Frame Relay au fost prezentate către Consultative Committee on International Telephone and Telegraph (CCITT) în 1984. Lipsa de interoperabilitate şi standardizare au împiedicat dezvoltarea semnificativa a Frame Relay până în 1990, când Cisco, Digital Equipment Corporation (DEC), Northern Telecom, şi StrataCom au format un consorţiu pentru a se concentra asupra dezvoltării. Ei au produs un protocol care furniza capabilităţi adiţionale mediilor complexe de reţea. Aceste extensii Frame Relay sunt referite sub numele de Interfaţa de Management Local (eng. Local Management Interface - LMI).

Identificatorii conexiunii de date (eng. DataLink Connection Identifiers - DLCI) sunt numere care se referă la căile dintr-o reţea Frame Relay. Ei sunt importanţi numai local ceea ce înseamnă că atunci când dispozitivul A trimite date către dispozitivul B, cel mai probabil va folosi un DLCI diferit decât cel folosit de dispozitivul B pentru a răspunde. Mai multe circuite virtuale pot fi active pe acelaşi punct fizic final (aceasta se realizează prin folosirea subinterfeţelor).

Committed Information Rate (CIR)

Conexiunilor Frame Relay li se alocă de obicei o rată Committed Information Rate (CIR) şi o toleranţă de lăţime de bandă cunoscută drept Extended Information Rate (EIR). Furnizorul garantează că legătura va suporta întotdeauna o rată de transmisie măcar egală cu CIR, şi câteodată chiar EIR, atunci când există lăţime de bandă liberă. Cadrele care în cazul EIR sunt trimise în plus faţă de CIR sunt marcate drept "discard eligible" (DE), ceea ce înseamnă că pot fi ignorate în caz că apar gâtuiri în reţeaua Frame Relay. Cadrele trimise în plus faţă de EIR sunt ignorate imediat.

Reputaţia pe piaţă

Frame Relay a fost proiectată pentru a se folosi mai eficient resursele fizice existente, ceea ce a permis companiilor de telecomunicaţii (companiilor de tip telco) să aibă mai mulţi clienţi decât ar permite teoretic lăţimea de bandă disponibilă, deoarece majoritatea clienţilor nu foloseau tot timpul 100% lăţimea de bandă alocată. În ultimii ani Frame Relay a câştigat o reputaţie proastă în unele pieţe datorită încărcării cu trafic nejustificat de către unii furnizori.

Frame Relay este/a fost vândută des de către furnizori firmelor care căutau o alternativă mai ieftină la liniile dedicate; folosirea în diferite zone geografice depindea mult de politica guvernului şi a companiilor de telecomunicaţii respective. Unele dintre primele companii care au realizat produse Frame Relay au fost StrataCom (cumpărată mai târziu de Cisco Systems), Cascade Communications (cumpărată mai târziu de Ascend Communications) şi apoi Lucent Technologies.

Vezi şi

• Multiprotocol Label Switching
• FRF.12 - descrie metoda de fragmentare a cadrelor Frame Relay în cadre mai mici.

Legături externe

• Forumul Frame Relay
• [1]